În 1992, Hospice Casa Speranței, o fundație înființată de un cetățean britanic, a introdus în România ideea de alinare a durerii pentru pacienții cu boli incurabile sau cu un prognostic limitat de viață. Cu timpul, românii aflați în suferință și familiile lor au învățat o lecție pe care nu le-a predat-o nimeni: aceea că mai importantă decât cantitatea vieții e calitatea. Dar mai presus de toate, Hospice Casa Speranței a adus în societatea românească o idee aproape de necrezut la început anilor '90. Că niște medici și câteva asistente pot să facă un bine fără să ceară nimic în schimb. Că poți avea încredere în acest bine necondiționat. Am adunat într-un film documentar câteva povești și câțiva oameni care, fără să-și dorească neapărat asta, au scris istoria paliației din România.