Home / Series / Recorder Romania / Aired Order / Season 1 / Episode 5

Catedrala umilirii neamului

Duminică, 25 noiembrie 2018: zeci de mii de români au venit la București să trăiască pe viu un eveniment istoric și au aflat că istoria nu e de nasul lor. Deși au străbătut sute de kilometri pentru a participa la sfințirea Catedralei Naționale, catedrala le-a apărut ca o himeră învăluită în ceață, pe care au fost nevoiți să o privească din depărtare, urcați pe garduri și împrejmuiți de jandarmi. La slujbă au avut acces doar clerul, politicienii și cei care s-au remarcat prin sponsorizări generoase. Oamenii de rând au rămas în stradă, îndurând frigul și înghesuindu-se unii într-alții. Între ei și Biserică n-a fost doar o distanță prea mare. Au fost și limuzinele somptuoase, și turbanele cu sclipici, și paturile moi de la Marriott, unde prelații au fost cazați și invitați la agapă. Catedrala și-a deschis porțile abia după orele amiezii, când credincioșii veniți din țară plecaseră deja spre autocare: dezamăgiți, înghețați și derutați de imensitatea bulevardelor.

limba română
  • Originally Aired November 27, 2018
  • Runtime 20 minutes
  • Created September 16, 2022 by
    GHIORGHE Alexandru-Iulian
  • Modified September 16, 2022 by
    GHIORGHE Alexandru-Iulian