Anca Dumitra este decisa sa-si scoata la iveala talentele culinare si sa participle la “MasterChef”. Totul se petrece in “Las Fierbinti”, cand personajul interpretat de Anca, Geanina, vrea sa se afirme cu orice pret. Pentru ca simte nevoia sa faca ceva cu viata sa, Geanina se pregateste intens pentru inscrierea la “MasterChef” sub atenta indrumare a matusii sale, Rapidoaica (Maia Morgenstern). Numai ca in momentul in care isi da seama ca nu stie nici macar sa taie o ceapa fara sa faca un dezastru in bucatarie si fara sa se taie, Geanina isi schimba optiunile: poate ar fi mai bine sa mearga la “Vocea Romaniei”.
Tot in acest episod din “Las Fierbinti” Giani (Costi Dita) are o mare dilema: a visat un sarpe si nu stie ce inseamna asta. Bobita (Mihai Bobonete) si Dorel (Mihai Rait Dragomir) il avertizeaza ca e semn rau si se apuca sa caute pe net semnificatii ale viselor. Ceea ce gasesc il infurie de-a dreptul pe Giani: sarpele pare sa semnifice probleme de natura sexuala.
Iar primarul Vasile (Gheorghe Ifrim) se confrunta cu o mare problema: constata ca au disparut cele doua berze din sat, mandria Fierbintilor. Il cheama pe politistul Robi (Leonid Doni) sa investigheze cazul si, nervos, ii avertizeaza pe toti ca se va implica personal in actiunea de gasire a berzelor. Mai mult decat atat, il pune pe Robi sa se catere in cuibul berzelor.